AU SCĂPAT DE RETROGRADARE

0
317
Sursa foto: Arhivă// Facebook//Clubul Sportiv Municipal Bacău

Handbal Club Buzău a scăpat de emoțiile retrogradării, cu o etapă înaintea finalului campionatului. Miercuri seară, în penultima etapă a actualei stagiuni a Ligii Naţionale, echipa buzoiană s-a impus în deplasare, la Bacău, cu CSM din localitate, şi va termina peste locurile care duc la baraj. Oricum, Handbal Club avea șanse mici să ajungă la baraj, după ce Politehnica Timişoara a fost învinsă la Alexandria şi nu s-ar mai fi putut apropia de buzoieni.

După victoria din etapa trecută, de la Sala Sporturilor, împotriva finalistei EHF European League, Minaur Baia Mare, buzoienii  au învins, confortabil, și în Moldova, cu 32-29 (18-17), după o nouă evoluţie convingătoare. Zamfir Dumitrana, cu opt reuşite, a fost principalul marcator al echipei buzoiene la Bacău.

După douăzeci și cinci de etape, Handbal Club Buzău acumulează un total de 29 de puncte în clasamentul general, situându-se pe poziția a zecea în clasament. Handbal Club încheie campionatul miercurea viitoare, cu un meci la Sala Sporturilor cu CSM Vaslui. În cazul unei noi victorii, trupa buzoiană are sanşa de a termina pe locul 8, cu două poziţii peste cea ocupată acum, înaintea ultimei runde.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 45 = 47