MII DE CREDINCIOȘI, LA ÎNVIERE

0
400

Vremea bună a scos credincioşii din case în număr mare, după doi ani de interdicţii severe cauzate de pandemie. Peste 5.000 de buzoieni au participat la slujba de Înviere de la Catedrala archiepiscopală din municipiul Buzău. Credincioşii s-au strâns în număr mare încă dinainte de miezul nopţii, ocupând curtea catedralei, dar şi rondul situat în faţa lăcaşului de cult, circulaţia rutieră fiind restricţionată câteva ore.

Însoţit de un sobor de preoţi, Înalt Prea Sfințitul Ciprian, arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a oficiat prima parte a slujbei de Înviere chiar pe treptele lăcașului de cult. La miezul nopții, credincioșii au primit Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim şi binecuvântarea arhierească. În discursul din acest an, arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Înalt Prea Sfințitul Ciprian, a pomenit de provocările cu care se confruntă toată umanitatea, în urma declanşării războiului din țara vecină, Ucraina.

La o oră după miezul nopții, arhiepiscopul Buzăului și Vrancei i-a invitat pe enoriași în catedrală, pentru a lua parte la liturghie, iar pe cei care nu au putut sta până dimineață, i-a îndrumat să ia pasca pregătită în pahare speciale din fața Seminarului Teologic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here