LICITAȚIE CONTESTATĂ PENTRU AUTOSTRADĂ

0
338

Autostrada A7 Ploiești-Buzău are parte de primele piedici, care cu siguranță vor întârzia demararea lucrărilor de construcție. Mai precis, adjudecarea tronsonului 3, Pietroasele-Buzău, a fost contestată după ce au fost anunțați oficial constructorii pentru lotul 3. Cei care au câștigat realizarea acestui lot sunt orădenii de la Drum Asfalt, iar constructorii din Turcia, România și Bulgaria au contestat rezultatul licitației. Cele trei contestații au fost înregistrate la Consiliul Național de Solu­ționare a Contestațiilor, săptămâna trecută. Două dintre acestea provin de la companii din Turcia, participanții cu ofertele si­tuate pe locurile doi și trei, având oferte financiare de peste un miliard de lei. Cei 13,9 kilometri ai lotului 3 al autostrăzii, Pietroasele-Buzău, trebuie realizați în 20 de luni. Printre lucrările pe care constructorul trebuie să le execute se numără 8 poduri și un pasaj cu o lungime de 1.260 metri. Contractul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, iar valoarea lui este de aproape 950 de milioane de lei, fără TVA. Autrostrada A7 Ploieşti – Buzău este alcătuită din trei loturi: Ploieşti (Dumbrava)-Mizil, Mizil-Pietroasele și Pietroasele – Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here