Încă o veste bună pentru șoferii din Buzău, dar și pentru alți conducători auto, aflați în tranzit. Recent, au început lucrările de asfaltare cu ultimul strat, cel de uzură, a Aleii Industriilor. Municitorii și-au propus ca în această săptămână să finalizeze sensul de bulevard dinspre podul de la Metalurgica spre Șoseaua Spătaru, iar săptămâna viitoare, celălalt sens. Astfel, după turnarea ultimului strat, șoferii nu vor mai fi nevoiți să ferească gurile de canal și vor circula în cele mai bune condiții. Aleea Industriilor este asfaltată cu bani europeni, în cadrul unui proiect care mai cuprinde și reabilitarea bulevardului Unirii și a Străzii Transilvaniei. Este vorba despre un proiect în valoare totală de 18,6 milioane de euro. Dacă în acest an vor fi finalizate lucrările de pe Strada Transilvaniei și Aleea Industriilor, anul viitor, va fi asfaltat și Bulevardul Unirii, de la podul Mărăcineni până pe Calea Eroilor.