CALVAR PENTRU BUZOIANUL CONDAMNAT PENTRU CĂ A FUGIT DIN SPITAL

0
770

Buzoianul Strugurel Matei, singurul român condamnat, până acum, la închisoare cu executare, pentru zădărnicirea combaterii bolilor, a fost eliberat din penitenciar. Bărbatul a apucat să stea două luni după gratii, din pedeapsa de 1 an de închisoare pe care a primit-o. Condamnarea a venit în urma faptului că în aprilie 2020, el a fugit din spital, fără a mai aștepta rezultatul unui test Covid.

Ulterior, s-a dovedit că buzoianul nu era infectat cu virusul SARS-CoV-2, ci suferea de TBC. Chiar și așa, Strugurel Matei a fost trimis în judecată pentru zădărnicirea combaterii bolilor, iar în decembrie 2020, Judecătoria Buzău l-a condamnat, în primă instanță, la 1 an de închisoare cu executare. Bărbatul nu a fost prezent la niciun termen de judecată. Impresionați de povestea lui, Centrul de Resurse Juridice a desemnat un avocat care să îl reprezinte pro bono. În 29 iulie 2021, Curtea de Apel Ploiești a respins apelul formulat de avocat, pe motiv că bărbatul nu și-a dat acordul să fie reprezentat în instanță. Astfel, Curtea de Apel Ploiești a păstrat condamnarea primită de la Judecătoria Buzău, 1 an de închisoare cu executare. Buzoianul a fost săltat de polițiști de pe un câmp și dus la penitenciar.

Timp de două luni, avocatul din oficiu a încercat să îl scoată din închisoare pe bărbat, și a reușit asta la două luni de la încarcerare. Pe data de 7 octombrie 2021, Judecătoria Buzău a constatat că citarea bărbatului a fost efectuată în mod ilegal și a dispus desființarea sentinței de condamnare și redeschiderea procesului penal. Strugurel povestește că experiența la penitenciar a fost traumatizantă. De povestea lui Strugurel a auzit și un întreprinzător din Râmnicu Sărat, care a decis să îi întindă o mână de ajutor. Omul de afaceri a început demersurile pentru a-i angaja, atât pe bărbat, cât și pe soția lui, în firma sa. Condamnarea lui Strugurel Matei la un an de închisoare cu executare a stârnit numeroase polemici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here