Postul televiziune Moldova TV s-a lansat, oficial, astăzi, 15 septembrie! Post tv cu tematică generalistă, Moldova TV propune o abordare editorială care urmărește promovarea culturii, tradițiilor și a obiceiurilor de pe ambele maluri ale Prutului. Aflat în portofoliul TVSat Media Group, postul Moldova TV are o zonă de acoperire ce se întinde peste provincia istorică Moldova, fiind prezent în toată partea de est a țării, practic mai mult de jumătate din județele României.
Din 2021, are denumirea actuală după ce, anterior, postul avea numele de EST TV. Postul emite în format HD și SD, 24 de ore din 24, având programe informative, de divertisment, culturale, educaționale precum și filme, scurtmetraje și documentare, cu precădere făcute de regizorii consacrați, precum și de cei aflați la început de drum . În fiecare zi de sâmbătă este programat „Filmul săptămânii”, care va aduce în prim plan nume mari ale cinematografiei românești.
De asemenea, telespectatorii vor avea posibilitatea să admire, săptămânal, artiști îndrăgiți din România și Republica Moldova. Moldova TV este singura televiziune regională care are filmări realizate și peste Prut pentru emisiunile difuzate pe post. De altfel, în perioada următoare, televiziunea va difuza mai multe producții tv care au fost realizate la Chișinău. Din această toamnă, telespectatorii vor avea parte de sfaturile specialiștilor care vor veni în emisiunile de dezbatere pentru a da cele mai pertinente recomandări în materie de sănătate, educație și protecție socială.
Tot astăzi, 15 septembrie, a fost lansat și site-ul televiziunii, www.moldovatv.ro, care oferă posibilitatea vizionării live și fără costuri a televiziunii Moldova TV. O altă surpriză pentru telespectatori este difuzarea, în cadrul programului de astăzi, a două concerte eveniment: de la ora 18.00 – „Ion Paladi” și după Jurnalul de seară, de la ora 20.00, ansamblul „Plăieșii”. Tot la categoria surprize pentru telespectatori, anunțăm că Moldova TV va transmite în direct, joi si vineri, cu începere de la ora 19.00, festivalul „Zilele Chișinăului la Buzău”, un eveniment care va aduce pe scenă ansamblurile basarabene „Frații Advahov”, “Alex Clancea Band”, “Vali Boghean Band” și “Plăieșii”.