DÉJÀ VU? PSD ESTE DIN NOU BLAZONUL BUZĂULUI

0
2136

Autor: Newss.ro

     Alegerile locale de duminică au transformat județul Buzău în fieful PSD. Social-democrații au câștigat în mod detașat 76 de primării din 87, câte sunt în județ. Vorbim în primul rând despre municipiile Buzău și Râmnicu Sărat, orașele Nehoiu, Pătârlagele și Pogoanele.

    În roșu s-au transformat și comunele Amaru, Bălăceanu, Beceni, Berca, Blăjani, Balta Albă, Boldu, Bozioru, Brăești, Breaza, Buda, C.A. Rosetti, Calvini, Cănești, Cernătești, Chiliile, Chiojdu, Cilibia, Cislău, Colți, Costești, Cozieni, Florica, Gălbinași, Gherăseni, Glodeanu Siliștea, Glodeanu Sărat, Grebănu, Gura Teghii, Largu, Lopătari, Luciu, Măgura, Mânzălești, Mărăcineni, Mărgăritești, Merei, Mihăilești, Movila Banului, Murgești, Năeni, Odăile, Pardoși, Pănătău, Pârscov, Pietroasele, Podgoria, Poșta Câlnău, Râmnicelu, Robeasca, Rușețu, Săgeata, Săhăteni, Săpoca, Sărulești, Scorțoasa, Scutelnici, Siriu, Smeeni, Stâlpu, Țintești, Topliceni, Ulmeni, Unguriu, Valea Râmnicului, Vernești, Vintilă Vodă, Viperești, Zărnești și Ziduri. PSD trece pe lista pierderilor surprinzătoare comunele Brădeanu, Padina și Vadu Pașii.

     În ceea ce-i privește pe liberali, o mare pierdere este comuna Berca. Totuși, PNL Buzău și-a învins principalul adversar politic în 8 comune – Vadu Pașii, Tisău,  Puiești, Padina, Ghergheasa,  Cochirleanca, Cătina și Brădeanu.

      Surprizele, la nivelul județului Buzău, la alegerile locale din 05 iunie nu au lipsit. Vorbim despre PSRo care și-a adjudecat Primăria Racovițeni și independentul Florin Stemate care este noul edil al comunei Bisoca.

      O premieră în județul Buzău, la alegerile locale din acest an, este aceea că peste două săptămâni localnicii din Vâlcelele, vor merge din nou la vot. Ei trebuie să își aleagă noul primar dintre candidatul PSD, Dumitru Spiță, și cel al UNPR, Liviu Bărăgan. Cei doi au obținut la alegerile din 5 iunie același număr de voturi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here