LOCALNICII DIN COMUNA VÂLCELELE, JUDEȚUL BUZĂU ȘI-AU ALES DUMINICĂ PRIMARUL

0
3045

Autor: Newss.ro

        Duminică, 19 iunie, pentru a doua oară în acest an, buzoienii din comuna Vâlcelele au mers la vot pentru a-și alege primarul. Lupta s-a dat între primarul în funcție, Dumitru Spiță, și despre candidatul Uniunii Naționale pentru Progresul României, Liviu Bărăgan. Alegerile din 19 iunie au avut loc după ce, în urmă cu două săptămâni, doi candidați la funcția de edil al comunei au obținut un număr egal de voturi: 394 fiecare.

      Până la scrutinul de duminică, în doar 3 zile pe care le-au avut la dispoziție cei doi candidați pentru a-și convinge electoratul să-i aleagă, situațiile controversate nu au întârziat să apară. Mai exact, la Vâlcelele au cerut și au primit vize de flotant 40 de cetățeni, unii din județe îndepărtate, precum Timiș. În aceste condiții, Dumitru Spiță a sesizat Poliția. Imediat au fost demarcate verificări care au scos la iveală o serie de neregului. Potrivit Registrului național de evidență a populației în 11 dintre cazuri stabilirea reședinței nu îndeplinea condițiile legale. Prin urmare, procurorii buzoieni au deschis un dosar penal pentru fals, uz de fals și fals în declarații.

        În ciuda tuturor acestor inconveniente, scrutinul de duminică 19 iunie  a fost câștigat de Dumitru Spiță, care, l-a învins pe contracandidatul său de la UNPR, Liviu Bărăgan la o diferență de 67 de voturi. Asta în condițiile în care, din cei 1396 de alegători câți erau înscriși pe liste au votat doar 1100 de persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

40 + = 41