UN SPITAL MUNICIPAL AR PUTEA FI CONSTRUIT DE LA ZERO ÎN ORAȘUL BUZĂU!

0
636

Este vorba despre proiectul pe care deputatul USR-Plus, Emanuel Ungureanu, l-a propus conducerii Primăriei Buzău. Pentru a pune a punct primele detalii legate de acest demers Emanuel Ungureanu a avut o întâlnire cu primarul Constantin Toma. Edilul Buzăului salută demersul inițiat de parlamentarul USR –Plus și crede că, dacă există voință politică, proiectul ar putea acea succes. ,,Dacă există o decizie politică, proiectul e fezabil. Noi ar trebui doar să dăm terenul. Vă dați seama că nu e un lucru simplu, de oriunde ar veni sprijinul, de la USR, de la PNL, de la PSD când va reveni la putere, este binevenit și eu nu mă dau în lături să-l sprijin. Mă întâlnesc cu oricine vrea binele Buzăului”, a declarat Constantin Toma.

Inițiatorul proiectului, parlamentarul de Buzău Emanuel Ungureanu, spune că noul spital municipal s-ar putea construi de la zero, cu bani europeni, pe un teren pus la dispoziție de primărie. Ca acest proiect să fie dus la îndeplinire este însă cale foarte lungă. Construirea unui spital în municipiul Buzău implică investiții uriașe. De exemplu, recent, și la Mioveni, a fost inaugurat un spital municipal. Acesta a costat 68 de milioane de euro, iar lucrările au durat 3 ani și jumătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here