ESTE OFICIAL: ECHIPA DE FOTBAL GLORIA BUZĂU SE RETRAGE DIN LIGA A 2-A

0
79

Veste șoc din partea conducerii clubului din Crâng, SCM Gloria Buzău. Prin intermediul unui comunicat de presă se anunță  retragerea echipei de fotbal masculin din campionatul național al Ligii a 2-a Casa Pariurilor, începând cu data de 19.01.2021, după infomarea, în prealabil, a Federației Române de Fotbal. Decizia a fost luată în urma restructurărilor bugetare majore din cadrul clubului, dar și din cauza faptului că echipa nu poate promova în Liga 1, dat fiind statutul și regulamentele Federație Române de Fotbal și a Ligii Profesioniste de Fotbal.

,,Conducerea clubului dorește să precizeze că fotbalul rămâne, în continuare, foarte activ, în Buzău, prin Centrul de Copii și Juniori. În cadrul clubului buzoian activează, în prezent 180 de tineri sportivi, împărțiți în 9 grupe ( U9, U10, U11, U12, U13, U14, U15, U17, U19) sub îndrumarea a 9 cadre specializate, cu Licență PRO, A, B și C. Totodată, menționăm că la nivelul municipiului Buzău se va continua cu îmbunătățirea și modernizarea bazelor sportive, proiectele de investiții, realizate prin Compania Națională de Investiții (CNI), fiind în continuare pe agenda de lucru a Primăriei Municipiului Buzău. Printre acestea amintim Sala Polivalentă din Buzău și Stadionul de Fotbal destinat pregătirii tinerilor din cadrul Centrului de Copii și Juniori”, se arată în comunicatul emis de SCM Gloria Buzău.

Echipa de fotbal din Buzău se retrage din Liga 2 după 15 etape desfășurate în prima parte a sezonului actual, în care se afla pe locul 10. Primăria Buzău era principalul finanțator al clubului din Crâng. Din actualul sezon regular al Ligii a 2-a, SCM Gloria Buzău mai avea de disputat meciuri cu ASU Politehnica Timișoara, Rapid, Unirea Slobozia, Metaloglobus București, Pandurii Târgu Jiu și Turris Oltul Turnu Măgurele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here