Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență a decis în această seară închiderea tuturor școlilor din România în perioada 11-22 martie. Declarația a fost făcută de premierul interimar Ludovic Orban, care a transmis că este o măsură cu caracter preventiv. Așadar, vor fi închise toate instituțiile de învățământ preuniversitar, atât de stat, cât și cele private: grădinițe, școli, licee, postliceale.
Ludovic Orban a făcut un apel la toți liderii politici: ,,”Acest subiect nu este politic, vizează sănătatea și viața oamenilor. Nu poți să câștigi capital politic pe sănătatea oamenilor”. Astfel, sunt suspendate programele de studii privind schimbul de experiență, stagiile de practică din spitale și transporturile autorizate înspre și dinspre Italia.
Pe de altă parte, Orban a menționat și de ce unitățile de învățământ vor fi închise începând de miercuri și nu de mâine: ,,Măsura se va aplica de poimâine, doar pentru 8 zile de curs. Am lăsat un timp de adaptare pentru ca părinții să găsească o soluție, fie pe cineva din familie, fie altă soluție”.
Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență a mai decis suspendarea transportului rutier de persoane pentru toate cursele efectuate de operatorii de transport în perioada 10 martie – 31 martie, înspre și dinspre Italia. Operatorii de transport rutier care tranzitează Italia au obligația de a comunica românilor din Italia faptul că vor intra în carantină sau izolare pe teritoriul României. De asemenea, operatorii feroviari vor avea obligația să afișeze mesaje prin care românii din Italia vor fi informați că vor intra în carantină sau izolare pe teritoriul României.