EVENIMENTELE DIN PARLAMENT CU PESTE 1.000 DE PARTICIPANŢI, INTERZISE PÂNĂ LA 31 MARTIE

0
516

Birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului au decis luni interzicerea evenimentelor care urmau să se desfășoare în Parlament în perioada 9-31 martie, în cazul situaţiilor unde participarea este mai mare de 1.000 de persoane. Evenimentele la care se estimează participarea unui număr mai mic de persoane pot fi organizate doar după obţinerea aprobării Direcţiei de Sănătate Publică București, solicitările revenind în sarcina organizatorilor, potrivit memorandumului intern aprobat de BPR.

De asemenea, s-a decis suspendarea vizitării Palatului Parlamentului până la data de 31 martie și analizarea de către persoanele competente a prezenţei invitaţilor la diverse evenimente aflate pe agenda parlamentară, astfel încât la acestea să participe strict persoanele a căror prezenţă este absolut necesară.

S-a mai luat și măsura suspendării programului de internship de la Camera Deputaţilor și a altor programe de stagii din cadrul grupurilor parlamentare, comisiilor parlamentare. În ședinţa BPR s-a luat și decizia ca activitatea de relaţii cu publicul pentru persoanele fizice a celor două Camere să se facă doar prin telefon sau prin corespondenţă poștală sau electronică. Măsurile prevăzute în memorandum sunt valabile până la data de 31 martie 2020, cu posibilitatea prelungirii, în funcţie de comunicările instituţiilor abilitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 2 =