CE AMENZI RIȘTI DACĂ NU PERMIȚI ACCESUL ÎN APARTAMENTUL TĂU PREȘEDINTELUI BLOCULUI?

0
589

Conform Legii nr. 196/2018, cei care nu le permit persoanelor abilitate să intre în locuință pentru lucrări de construcții și reparații sau în situații de urgență pot fi amendați cu sume între 500 și 3.000 de lei. Amenda se aplică de către Poliția Locală, primari sau împuterniciții lor. Accesul în locuință se face pe baza unui preaviz motivat scris, din partea asociației de proprietari, de cinci zile (pentru construcții/reparații) sau de 24 de ore (pentru situații de urgență).

Este important de reținut că refuzul proprietarului de a permite accesul în apartamentul său persoanelor menționate mai sus poate aduce prejudicii celorlalți locatari, pagube pentru care va răspunde civil și penal. De cealaltă parte, însă, proprietarii care permit accesul în locuințele proprii și, în urma lucrărilor efectuate, se aleg cu pagube vor fi despăgubiți de către asociația de proprietari, din fondul de reparații. De asemenea, în cazul în care lucrările de intervenție au fost făcute de o persoană fizică sau de o firmă și proprietarul a fost păgubit, daunele vor fi acoperite de persoana sau firma respectivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here