BPN AL PNL VA VALIDA ASTĂZI NOUA CANDIDATURĂ LA PRIMĂRIA GENERALĂ BUCUREȘTI, A LUI CĂTĂLIN PREDOIU

0
1543

Autor: News.ro

           Joi, de la ora 16.00 se reunesc la Palatul Parlamentului, la sala Grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaților, membrii Biroului Politic Naţional al PNL penru validarea nominalizării candidaturii prim-vicepreşedintelui Cătălin Predoiu, la Primăria Capitalei. El este al patrulea liberal nominalizat de către PNL, după Cristian Buşoi, Ludovic Orban şi Marian Munteanu. Ultimul şi-a anunţat miecuri retragerea ca urmare a acuzaţiilor venite din partea societăţii civile privind simpatii legionare.

          Marian Munteanu a făcut anunţul retragerii în cadrul unei conferinţe de presă, în care a afirmat că acuzele ce i s-au adus au fost nedrepte. Totodată el a invocat şi lipsa susţinerii din partea unor candidaţi la primăriile de sector şi a unor lideri din partid care au dat crezare acuzaţiilor sau care s-au demoralizat. ,,Din păcate a fost dificil să găsim o formulă de unitate. În consecinţă am consimţit să-mi retrag candidatura” a decarat acesta.  

          Imediat după retragerea lui Munteanu, Cătălin Predoiu, a anunţat  că este noul candidat al PNL la Primăria Capitalei: ,,Am decis să-mi asum candidatura la Primăria Capitalei. Nu vă ascund că sunt foarte emoționat, dar gândurile mele sunt extrem de limpezi și voința mea extrem de hotărâtă. Voi concura cu toată energia și competența mea pentru victoria PNL, pentru victoria dreptei în București”.

          La finalul ședinței de ieri, copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat că este convins de faptul că Predoiu va câştiga Primăria Capitalei şi va rămâne primarul general.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here