Autoritățile buzoiene au demarat oficial pregătirile pentru organizarea alegerilor europarlamentare din 26 mai. Deja a fost constituită Comisia tehnică judeţeană şi pe data de 28 martie, va urma alegerea, prin tragere la sorţi, a preşedintelui Biroului Electoral Județan şi a locţiitorului acestuia. Prefectura Buzău a organizat şi o instruire a primarilor şi a secretarilor de primării. De asemenea, reprezentanții Prefecturii au transmis informări către primării, STS şi alte instituţii angrenate în organizarea alegerilor europarlamentare.
Reprezentanții Prefecturii Buzău consideră că referendumul organziat în toamnă, pentru deficnirea familiei tradiționale, a constituit un exercițiu benefic în vederea organizării în bune condiții alegerilor europarlamentare și prezidențiale, programate în 2019.
Alegerile pentru Parlamentul European vor avea loc pe 26 mai, iar campania electorală va începe, oficial, pe data de 27 aprilie. Lista tuturor cândiților din partea partidelor, a alianțelor electorale, dar și lista cu candidații independenți trebuie depuse la Biroul Electoral Central până pe data de 29 martie.