Salariații vor sta acasă pe 1 iunie, de Ziua copilului, 2017 fiind primul an în care ei beneficiază de această zi liberă.
De liber vor profita atât salariații care au copii, cât și ceilalți, fără deosebire. Pe 1 iunie se sărbătorește Ziua copilului și, potrivit Codului muncii, este o zi în care nu se lucrează.
În toamna anului trecut, parlamentarii au stabilit ca Ziua copilului să devină o zi liberă legală pentru toți salariații. Ultima zi liberă legală de care au beneficiat salariații a fost 1 mai.