TÂNĂRUL GĂSIT ELECTROCUTAT ÎN TRIAJUL GĂRII BUZĂU A MURIT

Cel mai probabil, el a încercat să-şi facă un selfie pe un vagon

0
1507

În urmă cu câteva zile, serviciile de urgenţă au fost sesizate că, între vagoanele de marfă din Triajul Staţiei CFR Buzău, se află un bărbat în stare de inconştienţă şi, potrivit martorilor, acesta ar fi încercat să-şi facă un selfie pe un vagon, sub reţeaua electrică de 27.000 de volţi a liniei ferate.

Victima, în vârstă de 29 de ani, din comuna Mihăilești, a fost transportată în comă la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Buzău cu arsuri grave pe față și o mare parte din corp, având șanse reduse de supraviețuire, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a determina împrejurările în care s-a produs incidentul, cel mai probabil fiind faptul că acesta s-a apropiat prea mult de reţeaua de contact şi a fost atins de un arc electric format între firele de înaltă tensiune şi vagonul pe care se urcase.

Din păcate, în urmă rănilor extrem de grave suferite, bărbatul internat la secţia ATI-Reanimare a decedat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here