Mihaela Rădulescu, gafă vestimentară de proporții: vedeta a reciclat o rochie din 2012 la debutul noii sale emisiuni dedicate dansului
Mihaela Rădulescu a reciclat o rochie pe care care a arătat-o lumii pentru prima oară acum aproape 5 ani. Este vorba despre o piesa vestimentară colorată îndrăzneț pe care a folosit-o în 2012 pe coperta revistei VIVA!. Prin urmare, Mihaela se înscrie cu brio în liga celor mai stilate vedete de pe la noi care mai dau și greș.
Ținutele ei, până acum fără repetiție, au făcut multe femei să suspine pline de invidie. Iar fiecare apariție presupune și o investiție. Se pare că diva de la Monaco a trăit cu senzația că 5 ani sunt suficienți pentru ca o ținută veche să treacă iar drept nouă. Dar, e greu când toată lumea e cu ochii pe ea și abia o așteaptă să gafeze. Astfel, nu a fost deloc greu ca rochia de pe coperta revistei VIVA! din 2012, să fie recunoscută în promo-ul emisiunii ”Uite cine dansează”, pe care diva o va prezenta în acesată primăvară la PRO TV. Omul din greșeli învață…
Andreea Marin, divorț de 3.000 de lei: fosta doamnă Tuncay Ozturk a plătit mai mult să-l ia, decât să-l lase pe medicul kinetoterapeut
Andreea Marin s-a prezentat zilele trecute la proces, decisă să termine cât mai repede divorțul. Tuncay și-a dat și el acordul, în fața instanței, pentru încheierea căsătoriei. S-a recules câteva zile în Israel, unde și-a regăsit liniștea, pentru ca în cursul dimineții de luni să zboare înapoi spre România. Motivul? Andreea Marin s-a întors în țară decisă să încheie cât mai repede procesul de divorț cu Tuncay Ozturk. Zâna este cea care a suportat toate cheltuielile, până în prezent, inclusiv legalizarea unor traduceri, dat fiind faptul că Tuncay este de naționalitate turcă. În total, zâna a scos până acum din buzunar în jur de 3.000 de lei. Deși un proces la notar s-ar fi încheiat mult mai repede, dar ar fi fost un pic mai costisitor, vedeta TV a fost nevoită să introducă actele la Judecătoria Buftea, întrucât ea este cea care a luat decizia de a divorța. Absent la primul termen, Tuncay a fost citat prin agent procedural, pentru a declara că și el este de acord cu divorțul și și-a făcut apariția ieri la judecătorie. Deși este de mai bine de trei ani în România, unde de altfel și-a și deschis o afacere susținut de Andreea, Tuncay Ozturk a venit cu translator la Judecătoria Buftea! În schimb, au lipsit martorii, chiar dacă procedura de divorț presupune și audierea acestora. Astfel, instanța a consemnat divorț cu acordul ambelor părți. Zâna a evitat să facă declarații pe marginea acestui subiect. Singura sa reacție, întrebată fiind dacă totul s-a terminat a fost un ”da” sec…
Bianca Drăgușanu, în același eveniment cu…Adi Cristea! Blonda pare să fie urmărită de blestemul Adi Cristea, alături de care va apărea din nou în centrul unui eveniment
Încurcate sunt căile showbiz-ului și mare e grădina mondenă a Capitalei. Retrasă din lumina reflectoarelor de când și-a întemeiat o familie alături de Victor Slav, Bianca Drăgușanu a fost la un pas să ajungă iar pe primele pagini ale ziarelor în asociere cu cel care i-a adus divorțul la puțin tip după nuntă – Adi Cristea.
Ca în fiecare dintre ultimii ani, Bianca Drăgușanu și Adi Cristea vor da din nou nas în nas la târgul de nunți care se va desfășura weekend-ul viitor în Capitală. Ea își promovează rochiile, el costumele și împreună atrag toată atenția. Dacă în 2016 Bianca le-a cerut organizatorilor să-l izoleze pe Prinț în celălalt colț al incintei, pentru ca ea să nu se retragă din rândul expozanților, anul acesta, se pare, a decis să-l ignore și nu a venit cu nicio solicitare specială pentru a participa. Alții însă se arată dornici să profite de această asociere cu mare impact mediatic, pentru că în schemă apare un al treilea personaj, make-up artistul Maria Păuna, ultima dintre achizițiile lui Cristea.