3 ACCIDENTE GRAVE ÎN ULTIMELE 12 ORE

0
1267

Trei persoane şi-au pierdut viaţa în ultimele 12 ore, în urma unor accidente de circulaţie produse în judeţele Buzău şi Mehedinţi. Seara trecută, la intrarea în municipiul Buzău dinspre Ploieşti, un autoturism condus de un elev de 21 de ani al Şcolii de Agenţi de Poliţie din Câmpina a lovit violent un parapet care separă sensurile de mers pe pasajul rutier din zonă, maşina fiind aproape complet distrusă. O tânără de 18 ani din Focşani, care se afla în autoturism, a murit pe loc, iar alte patru persoane au fost transportate la spital pentru investigaţii medicale. Tot în Buzău, pe Drumul Naţional 2 B care leagă municipiul amintit de Brăila, un autoturism a spulberat o căruţă nesemnalizată condusă de un bărbat aflat în stare de ebrietate. Conducătorul atelajului a reuşit să sară din căruţa plină cu lemne cu câteva clipe înaintea impactului, suferind o fractură la piciorul stâng, iar cei doi ocupanţi ai maşinii s-au ales şi ei ca prin minune doar cu câteva răni uşoare. Cel mai grav eveniment rutier a avut loc în aceasta dimineaţa în Mehedinţi, pe DN6, între Strehaia şi Butoieşti, unde 2 microbuze de călători s-au lovit frontal după ce unul dintre şoferi ar fi adormit la volan. În urma coliziunii, 2 persoane au murit şi alte 7 au fost grav rănite. Autorităţile din Mehedinţi au activat codul roşu de intervenţie, mai multe ambulanţe şi echipe de descarcerare fiind trimise la locul tragediei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here