Autor: Newss.ro
Românii care au suspiciuni cu privire la legalitatea unui transport de lemne pot accesa aplicația direct de pe telefon. Primul pas este introducerea numărului vehiculului ce transportă masă lemnoasă folosind aplicația ,,Inspectorul Pădurii”. Ulterior, în doar câteva secunde, aceasta verifică numărul de înmatriculare al mașinii în sistemul SUMAL și răspunde automat cu unul dintre cele două răspunsuri standard:
- varianta I — Acest transport are cod valid (transport legal)
- varianta II — Acest transport nu are cod valid (transport posibil ilegal).
În situația răspunsului II, următorul pas va fi apelarea numărului de urgență 112 pentru a reclama respectivul transport și pentru intervenția rapidă a instituțiilor de control. Această aplicaţie reprezintă componenta pentru populație a Sistemului Informaţional Integrat de Urmărire în Timp Real a masei lemnoase din Romania (Radarul Pădurii).
Pe pagina proprie de Facebook, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor anunță că aplicația poate fi folosită din 20 septembrie, iar cei interesați au posibilitatea să descarce programul, gratuit, direct din App Store, intrând pe https://appsto.re/ro/zU-Xeb.i. Prin intermediul aplicației ,,Inspectorul Pădurii”, pot fi verificate și alte tipuri de vehicule care transportă lemn. Este vorba despre vagoane de tren, căruțe, containere maritime etc.