“TAXA PE LUX”, AMÂNATĂ PÂNĂ LA TOAMNĂ

0
141

Guvernul a amânat până pe 30 septembrie aplicarea taxei pentru casele şi maşinile scumpe. Ministrul finanţelor, Marcel Boloş, a declarat  că amânarea a fost făcută pentru a fi puse la punct bazele de date, spune.

Impozitul pentru românii cu case şi maşini foarte scumpe, care ar fi trebuit să se aplice de la 30 aprilie, a fost amânat de executiv încă cinci luni pentru că sistemul informaţional referitor la marile proprietăţi încă nu este definitivat şi nu permite accesul la informaţiile legate de valoarea impozabilă a clădirilor.

Potrivit ministrului, mecanismul trebuie pus la punct încât autorităţile locale să comunice cu ANAF-ul şi, în acelaşi timp, contribuabilul să ştie că în evidenţele acestor autorităţi figurează proprietăţile imobiliare cu valori de peste 2,5 milioane de lei.

Astfel, în următoarele 5 luni, autorităţile locale vor comunică ANAF-ului care este situaţia acestor proprietari. ANAF-ul va  emite deciziile de impunere pentru proprietarii ale căror proprietăţi imobiliare sub cu valoarea mai mare de 2,5 milioane lei iar  pe 30 septembrie ar trebui să se facă primele plăți pentru marile averi.

Potrivit reglementărilor, românii care dețin locuințe cu o valoare mai mare de 500.000 de euro sunt obligați să plătească un impozit de 0,3% din suma care depășește acest prag.

Același impozit se aplică și pentru cei care dețin autoturisme cu o valoare de peste 75.000 de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

60 + = 64