BICICLETELE PRIMĂRIEI BUZĂU, ÎN CONTINUARE ABANDONATE, ÎN CIUDA AMENZILOR IMPUSE. S-AU DAT TOTUȘI PRIMELE SANCȚIUNI

0
374

Bicicletele Primăriei Buzău, abia readuse în stațiile de închiriere și puse la dispoziția amatorilor de plimbări pe două roți, sunt din nou abandonate prin tot orașul. Aceasta chiar dacă, săptămâna trecută, Consiliul Local Buzău a schimbat regulamentul de închiriere a bicicletelor, tocmai pentru a contracara acest fenomen.

Astfel, noul regulament prevede o amendă de 100 de lei în cazul utilizatorilor care, la finalul perioadei de închiriere, lasă bicicletele la o distanță mai mare de 15 metri față de stație. În ciuda acestor sancțiuni, mai mulți buzoieni au postat pe internet fotografii cu biciclete abandonate pe străzi sau în fața blocurilor.

Primăria Buzău a anunțat că 11 buzoieni au fost déjà sancționați cu câte 100 de lei, iar unui utilizator i s-a închis contul deoarece a abandonat bicicleta în Scurtești.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here