AGRICULTORII CER SUSPENDAREA SISTEMULUI ANTIGRINDINĂ. ÎN OPINIA LOR, ACESTA AR FAVORIZA SECETA

0
419

Conflictul între fermieri și cei care administrează sistemul antigrindină s-a reaprins. Agricultorii au ajuns la concluzia că tehnologia antigrindină folosită în țara noastră favorizează seceta și cer realizarea unui studiu care să prezinte în detaliu ce efecte au asupra culturilor măsurile care dispersează norii periculoși.

Sunt specialiști care îi contrazic parțial pe fermieri: sistemul chiar ajută la dispersarea gheții, dar trebuie folosit cu moderație, nu excesiv. Dacă sistemul nu este suspendat până la realizarea unui studiu, fermierii amenință că ies în stradă.

Peste 100 de fermieri care formează Asociația Cultivatorilor de Cereale din Vrancea susțin că, de patru ani, au pierderi uriașe din cauza secetei. Iar o cauză a lipsei ploilor este sistemul antigrindină folosit în județ. Rachetele lansate pentru combaterea grindinei reduc precipitațiile, susțin agricultorii.

Fermierii au cerut explicații celor de la Unitatea de combatere a căderilor de grindină din Vrancea. Vor să știe dacă există un studiu de impact despre efectele pe care le au rachetele cu iodură de argint asupra norilor.

Seceta a devenit un fenomen global și, susțin tot mai mulți specialiști, afectează inclusiv zonele unde nu există sisteme antigrindină.

Iar cantitatea de precipitații a scăzut în ultimii ani, la nivelul întregii țări.

De mai bine de un an se fac teste pentru a produce ploi, tot cu ajutorul rachetelor cu iodură de argint trimise spre nori.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here