AU ÎNCEPUT LUCRĂRILE LA CELE MAI LUNGI TUNELURI FEROVIARE DIN ROMÂNIA

0
413

Au început lucrările la cele mai lungi tuneluri feroviare făcute în România, în ultimii 30 de ani. Este vorba despre o secțiune de 24 de kilometri din tronsonul Brașov-Sighișoara, pe care în acest moment trenurile circulă cu o viteză medie de sub 40 de kilometri pe oră. Autoritățile promit însă că, atunci când vor fi gata lucrările, vom călători cu 160 de kilometri pe oră. Lucrările sunt cele mai complexe făcute în domeniul feroviar românesc după Revoluție.

Se construiesc două tuneluri noi, în fir dublu, cu lungimea de 5, respectiv 7 kilometri, cu galeriile de legătură aferente. Fiecare tunel va avea un diametru exterior de peste 9 metri, iar termenul de execuție este de 19 luni. Cele doua mega utilaje,  cârtițele Varvara și Eleni,  forează, în medie, 10-15 metri pe zi, șase zile pe săptămână.

Primul tunel ar trebui terminat în octombrie 2025 și, la scurt timp, ar trebui să fie gata și al doilea. În vară sunt programate să înceapă lucrările și la tunelurile 3 și 4, de la Homorod.

Autoritățile promit că, după reabilitare, o călătorie pe care o parcurgem acum în trei-patru ore, va dura mai puțin de o oră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 4 =