UNDĂ VERDE PENTRU SPITAL

0
255

Pas important pentru construcția unui spital municipal în orașul Buzău, dar și pentru preluarea de către Primărie a Spitalului CFR, aflat în subordinea Ministerului Transporturilor. Toate aceste demersuri au fost aprobate în cadrul unei ședințe a Consiliului Local Muncipal, Buzău, la care a participat și vicepreședintele Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaților, deputatul USR de Buzău, Emanuel Ungureanu. Acesta și-a exprimat îngrijorarea privind o contestație făcută de către sindicate, la scurt timp după ce Ministerul Transporturilor a anunțat că, la nivel național, spitalele CFR vor fi trecute în subordinea primăriilor.

Primarul Buzăului, Constantin Toma, a declarat că-și dorește menținerea actualului personal medical din Spitalul CFR, în contextul în care, de câțiva ani, există o criză acută de medici în unitățile medicale din județ și din țară.

Edilul a anunțat că documentațiilor necesare pentru proiectul de construire a noului Spital Municipal, dar și în ceea ce privește Spitalul CFR își urmează cursul firesc.

Preluarea de către Primăria Buzău a spitalului CFR se va face în termen de 60 de zile, după ce Executivul va emite o hotărâre privind acest transfer. Administrația locală va avea de adus îmbunătățiri secției de la Buzău a Spitalului CFR Galați, urmând ca, ulterior, să înceapă și construcția noului Spital Muncipal în apropierea viitoarei autostrăzi A7 și a Centurii ,,Orbital” a Buzăului, spre București.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

16 + = 20