LEGEA ANASTASIA PRODUCE EFECTE. MAI PUȚINE ACCIDENTE PRODUSE PE FONDUL CONSUMULUI DE ALCOOL, LA VOLAN

0
272

Legea Anastasia începe să producă efecte. În cele șase luni de la intrarea în vigoarea, a scăzut numărul infracțiunilor de conducere a autovehiculelor sub influența alcoolului, dar a crescut numărul contravențiilor. Inițiatorul legii, senatorul Robert Cazanciuc, a declarat că, din păcate, oamenii se urcă în continuare băuți la volan și a făcut apel la conștientizare. Legea Anastasia, promulgată în vara anului trecut, prevede că săvârșirea omorului din culpă de către un șofer care a condus fără permis, sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, se pedepsește cu închisoarea, fără ca instanța să poată dispune suspendarea pedepsei sub supraveghere. Legea poartă numele fetiței care în 2022 a murit din cauza unui șofer fără permis.

Buletinul Siguranței Rutiere, publicat de Poliția Română, evidențiază pentru anul 2022 o ușoară scădere a numărului de accidente rutiere grave, cu 200 mai puține față de 2021.

Neadaptarea vitezei la condițiile de drum și traversarea neregulamentară de către pietoni au rămas cele mai frecvente două cauze generatoare de accidente rutiere grave.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 2 =