AVOCATUL POPORULUI, BIROUL TERITORIAL PLOIEȘTI: BILANTUL ACTIVITĂȚII PE ANUL 2023

0
425

Instituţia Avocatul Poporului este o autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică, în condițiile legii și are ca scop apărarea drepturilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autoritățile administrației publice, contribuind la soluționarea conflictelor dintre acestea, pe cale amiabilă, prin mediere și dialog. Constituţia obligă autorităţile publice să asigure Avocatului Poporului sprijinul necesar în exercitarea atribuţiilor sale.

Petițiile adresate instituției Avocatul Poporului sunt scutite de orice fel de taxă, conform art. 18 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, republicată.

Instituția Avocatul Poporului are sediul central în București, str. George Vraca nr. 8, Sector 1, iar pentru a facilita accesul tuturor cetățenilor la serviciile instituției, în teritoriu funcționează 15 birouri. Biroul Teritorial Ploiești al instituției Avocatul Poporului are sediul în municipiul Ploiești, B-dul Republicii nr. 2-4, Intrarea H, etaj I, camera 155, județul Prahova și are în competența sa teritorială județele Prahova, Buzău și Dâmbovița. Activitatea Biroului Teritorial Ploiești al instituției Avocatul Poporului se desfășoară la sediul din municipiul Ploiești, însă lunar reprezentanții biroului se deplasează în județele arondate pentru a acorda audiențe și a primi petiții.

Față de anii precedenți, în anul 2023, a crescut semnificativ numărul petițiilor, sesizărilor din oficiu și anchetelor efectuate.

În anul 2023, Biroul Teritorial Ploiești a soluționat un număr de 355 petiții, a acordat 770 de audiențe, a înregistrat 876 apeluri telefonice prin serviciul dispecerat, a desfășurat 96 activități de mediatizare, 63 activități de colaborare cu alte autorități, s-a sesizat din oficiu în 152 de cazuri, a efectuat 28 anchete, a formulat 9 recomandări, a fost încheiat Protocol de colaborare cu Colegiul ”Ferdinand I” Măneciu, județul Prahova privind derularea lunară a unor activități de conștientizare în rândul elevilor a drepturilor, responsabilităților minorilor, consecințelor juridice ale comportamentelor agresive, răspunderii juridice a minorilor, fiind continuate activități similare derulate în parteneriat cu: Biroul Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratul Județean de Poliție Buzău, Școala Gimnazială ”Sfânta Vineri” Ploiești, Colegiul Național ”Ion Luca Caragiale” Ploiești, Colegiul Național Pedagogic ”Regina Maria” Ploiești, Școala Gimnazială ”Sfântul Vasile” Ploiești, Școala Gimnazială Centrală Câmpina, Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu Ploiești, Colegiul Național ”Nicolae Iorga” Vălenii de Munte.

 Situaţia statistică detaliată pentru activitatea din anul 2023 se prezintă astfel:    

                              TOTAL                      Prahova             Buzău               Dâmboviţa

Audienţe                         770                       528                          127                        115

Apeluri telefonice                   876                           545                      188                    143

Petiţii  înregistrate                  355                          181                56                    118

Sesizări din oficiu                  152                             77                         30                                 45

Anchete                                    28                             18                 2                           8

Recomandări                                9                           2                     3                               4

Cele mai multe nemulțumiri ale cetățenilor au vizat încălcarea de către autoritățile publice a reglementărilor constituționale privitoare la dreptul de proprietate privată, dreptul la un nivel de trai decent (cu precădere cuantumul pensiilor și modul de calcul al acestora), dreptul la muncă și protecția socială a muncii, dreptul de petiționare, protecția copiilor și a tinerilor, dreptul la ocrotirea sănătății, protecția copiilor și a tinerilor, protecția persoanelor cu handicap, așezarea justă a sarcinilor fiscale, dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.

Astfel, persoanele care s-au adresat Biroului teritorial Ploiești al instituției Avocatul Poporului au reclamat faptul că autoritățile administrației publice fie nu au soluționat cererile acestora, fie răspunsurile primite au fost formale sau incomplete nefiind soluționate problemele reclamate de cetățeni raportat la cadrul legal existent. Refuzul soluţionării unor cereri sau întârzierea comunicării răspunsului a creat cetățenilor dificultăţi în valorificarea, în termenul legal, a anumitor drepturi constituționale.

Cele 152 sesizări din oficiu au vizat încălcări ale drepturilor prevăzute de art. 49 privind protecția copiilor și a tinerilor, art. 50 privind protecția persoanelor cu handicap, art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătății, art. 22 privind dreptul la viață, la integritate fizică și psihică, art. 47 privind nivelul de trai, art. 41 privind munca și protecția socială a muncii din Constituția României, republicată și au stat la baza efectuării unor anchete sau a unor demersuri scrise, ca urmare a articolelor apărute în presă referitoare la: cazuri de violență școlară; cazuri de violență stradală între minori, cazuri privind conducerea autoturismelor de către minori, modul de acordare a burselor sociale pentru elevi de către unitățile școlare din județul Prahova, dispariții ale minorilor de la domicilii, accidente rutiere soldate cu rănirea minorilor, situații împovărătoare cu care se confruntau persoane cu dizabilități, accidente de muncă, cazuri sociale.

În anul 2023, la nivelul Biroului Teritorial Ploiești s-au realizat 28 anchete pentru clarificarea unor aspecte semnalate prin petiții sau în cadrul unor sesizări din oficiu. Acestea au vizat încălcări ale drepturilor prevăzute de Constituția României la art. 49 (protecția copiilor și a tinerilor), art. 22 (dreptul la viață, la integritate fizică și psihică), art. 34 (dreptul la ocrotirea sănătății), art. 44 (dreptul de proprietate privată), art. 51 (dreptul de petiționare), art. 47 (nivelul de trai).

Pentru remedierea deficiențelor constatate în urma acestor verificări au fost emise 9 recomandări de către Avocatul Poporului, conducătorilor instituțiilor publice, 8 dintre acestea fiind însușite în totalitate, o singură recomandare nefiind însușită, în acest caz analizându-se oportunitatea formulării unei acțiuni în contencios administrativ.

Reamintim cetăţenilor că Biroul Teritorial Ploieşti al instituţiei Avocatul Poporului are sediul în municipiul Ploieşti, B-dul Republicii nr. 2-4, intrarea H, etaj I, camera 155 (palatul administrativ); tel./fax – 0244-593.227, iar petiţiile pot fi trimise prin poştă, prin e-mail la adresa avpprahova@avp.ro sau prin fax.

De asemenea, vă invităm să accesaţi site-ul instituţiei Avocatul Poporului (www.avp.ro unde veți regăsi informaţii detalitate cu privire la activitatea instituției).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here