UN EXCALIBUR PHAETON V, UNIC ÎN ȚARĂ, ARE PROPRIETAR BUZOIAN

0
652

Clubul Retromobil Buzău s-a îmbogățit cu un autovehicul unic în România. Este vorba despre un model Excalibur Phaeton V, care a fost achiziţionat din Nebraska – Statele Unite ale Americii. Autoturismul a fost deţinut de către un singur proprietar, care a parcurs cu el doar 18.000 mile. Maşina de epocă a poposit la reprezentanţa Registrului Auto Român din Buzău, unde a reuşit să atragă uimirea dar și admiraţia specialiştilor.

Proprietarul autoturismului este un cunoscut medic din Buzău, medicul psihiatru Maria Cristache, care a primit bijuteria pe patru roți cadou de onomastică. Buzoianca a aflat că autoturismul a fost proiectat în anul 1928, a fost construit în numai cinci ediţii, şi a fost inspirat din modelul Mercedes SSK.

Cea de-a cincea ediţie a numărat 57 de modele, între 1986 – 1988. Dintre ele, doar două sunt cu hard top şi soft top, aşa cum este cea pe care o deţine Maria Cristache.

În ţară, Excalibur Phaeton V este unicat. Mai există în România autoturisme ale aceluiași producător american, dar din ediţia II şi ediția IV, una aflată în colecția lui Ion Ţiriac, iar cealaltă, în proprietatea unui prahovean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 + 1 =