EXPOZIȚIE DEDICATĂ UNIRII

0
320

Muzeul Județean Buzău marchează ziua de 1 Decembrie printr-o expoziție dedicată unor personalități militare care prin faptele lor eroice au reușit să rămână pe veșnicie în paginile de istorie. Expoziția temporară „Oameni ai Unirii” va fi vernisată joi, 30 noiembrie, începând cu ora 10.00. Evenimentul este dedicat deopotrivă liderilor politici și militari, care, prin acțiunile lor, au întregit poporul român într-un singur stat, însă și celor mulți care și-au jertfit viața în tranșee pentru acest ideal. Astfel, alături de brevete militare, imagini cu soldați români pe frontul unirii, drapele și efecte militare, în sala de expoziție se regăsesc uniforme de epocă, uniforme ale jandarmilor români de la finele sec. al XIX-lea și începutul sec. al XX-lea, dar și costume populare. Expoziția este completată de informații despre mareșalul Constantin Prezan, care în afară de participarea la Primul Război Mondial a coordonat operațiile militare pentru apărarea Marii Uniri. Expoziția este organizată cu sprijinul Muzeului Județean ”Ștefan cel Mare” Vaslui, al Asociației ”Museum Vasluiensis” și al Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 1 =