FĂRĂ BANI, DE 1 DECEMBRIE

0
304

Muzeul Judeţean Buzău nu va avea, în acest an, un buget special destinat organizării unor evenimente de 1 Decembrie, cu ocazia Zilei Naţionale a României. De vină este deja celebră ordonanță a austerității, care interzice anumite cheltuieli pe sfârșit de an. În aceste condiții, Muzeul Județean Buzău nu va putea oferi vizitatorilor tradiţionalele cocarde tricolore, instituţia fiind nevoită să se descurce prin intermediul unor colaborări şi din resurse proprii. Totuși, pentru a puncta Ziua de 1 Decembrie, instituția de cultură din Buzău va organiza o expoziţie cu sprijinul Muzeul Judeţean <Ştefan cel Mare> din Vaslui, expoziţie dedicată unui mare om de arme, mareşalul Constantin Prezan, expoziție care va fi completată cu elemente din patrimoniul propriu al Muzeului Judeţean Buzău.

Situaţia financiară a Muzeului Județean Buzău este cu atât mai dificilă cu cât, în afara restricţiilor prevăzute de ordonanța austerității, instituția nu poate folosi nici fondurile proprii realizate din activităţile organizate în decursul anului, acestea fiind blocate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

24 + = 26