FACTURILE LA GAZE ȘI LA CURENT, ÎN TOPUL RECLAMAȚIILOR

0
339

Buzoienii par mai mulțumiți de produsele și serviciile pe care le cumpără. Cel puțin asta reiese din datele Comisariatului pentru Protecția Consumatorului pe primele 9 luni ale acestui an, care arată o scădere a numărului de sesizări cu aproape 100, față de aceeași perioadă a anului 2022.

În ceea ce privește reclamațiile făcute de buzoieni, sesizările nu au mai vizat în special serviciile de telefonie, TV și internet, ca în alți ani, ci facturile de gaze și electricitate. Oamenii s-au plâns că s-au trezit cu facturi șocant de mari la gaze și la curent electric și au cerut să li se facă dreptate.

Anterior, reclamațiile buzoienilor privind facturile de la gaze erau trimise la București spre soluționare. Măsura nu a durat însă prea mult, din cauza valului de reclamații venite din partea cleinților. Prin urmare, sesizările privind facturile la gaze au ajuns tot la Buzău. Comisarii OPC atrag atenția reclamanților  asupra cauzelor care au dus la majorări nejustificate ale facturilor la gaze.

Pentru facturile de energie electrică există o compensare de 80 de bani, care se aplică la un consum de la 101 până la 255 kwh pe lună, cel mai des întâlnit în gospodăriile românilor. Problema este că unii consumatori nu dau autocitirea, iar estimarea făcută de societatea de electricitate poate să fie mai mare decât acest consum. În consecință și facturile vor fi mai mari, deoarece pentru un consum ce depăşeste 255 KWh/lună, preţul kilowattului este cel stabilit în contractul semnat de către consumatori cu fiecare furnizor de energie electrică.

Comisarii de la Protecția Consumatorului spun însă că, în cele mai multe cazuri, reclamațiile buzoienilor privind facturile la curent și gaze au fost întemeiate. Din păcate, până la soluționarea sesizărilor, oamenii au fost obligați să le plătească.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 3 =