SINDICALIȘTII POȘTEI ROMÂNE SUSPENDĂ PROTESTELE

0
282

Sindicaliştii din Poşta Română au suspendat protestele programate pentru joi și vineri, urmând ca săptămâna viitoare să înceapă discuţii cu managementul companiei pe marginea revendicărilor salariaţilor.

Pe lista nemulţumirilor se află lipsa unui sistem de salarizare transparent, motivant şi nediscriminatoriu, care a condus la situaţia inacceptabilă de astăzi din Poşta Română, în care circa 17.000 dintre angajaţi, adică 80% din personal, se află la salariul minim pe economie, indiferent de funcţie, studii, responsabilităţi, experienţă profesională.

De asemenea, sindicaliştii au semnalat că există un risc uriaş ca, odată cu creşterea salariului minim pe economie, de la 1 ianuarie 2024, Poşta Română să intre în procedură de insolvenţă sau să concedieze mii de angajaţi.

Sindicaliştii reclamă, totodată, lipsa politicilor coerente de dezvoltare şi sustenabilitate a Companiei Nationale Poșta Română, lipsa de transparenţă şi predictibilitate în actul de management, precum şi lipsa dialogului social.

Poşta Română este liderul de piaţă în sectorul serviciilor poştale şi deserveşte aproximativ 19 milioane de români, printr-o reţea extinsă de 5.500 de oficii poştale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 3 =