DEPUTATUL GABRIEL AVRĂMESCU SUSȚINE FINANȚAREA DE LA B.E.I. PENTRU A7

0
252

Autoritățile române au făcut un nou pas înainte în realizarea autostrăzii A 7, care va conecta județul Buzău la rețeaua de autostrăzi a țării.

Camera Deputaților a aprobat  contractul de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, în valoare de 600 milioane euro, pentru susţinerea proiectului Autostrăzii Moldovei. Acest contract este destinat sprijinirii realizării unor secţiuni din cadrul autostrăzii A7, pe sectorul Ploieşti – Paşcani, în lungime de 319 km. Suma prevăzută în contractul cu Banca Europeană de Investiții va asigura acoperirea parţială a contribuţiei de la bugetul de stat.

Liderul PNL Buzău, deputatul Gabriel Avrămescu spune că a votat acest contract pentru a duce la îndeplinire ceea ce buzoienii așteaptă de ani buni: investiții în autostrăzi care să asigure un transport mai rapid și mai sigur către diversele colțuri ale țării. Gabriel Avrămescu este convins că în câțiva ani, Autostrada A7 va deveni o realitate, ceea ce va duce la atragerea de investiții în județul Buzău, dar va genera și beneficii substanțiale pentru economia locală.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 86 = 94