DOSAR PENAL DUPĂ TRAGEDIA DE LA CONDUCTA DE GAZE, DIN CĂLIMĂNEȘTI, VRANCEA

0
298

Explozia de azi-noapte, de pe șantierul Autostrăzii Moldovei a avut loc din cauza fisurării magistralei de transport gaze naturale și apariția scânteilor, urmare a executării lucrărilor pe șantier.

Directorul general al CNAIR a precizat că firma care lucrează pe șantierul autostrăzii A7 nu făcea nici lucrări de relocare și nici de foraj în zona magistralei de gaze, iar poziția conductei Transgaz era cunoscută de constructor și figura în planurile de șantier.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, distrugere, neluarea și nerespectarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă. Ptortivit unor surse, constructorul nu avea voie să facă lucrări mai aproape de 20 de metri de conducta de gaze fără finalizarea lucrărilor de protejare sau relocare a conductei. Astăzi trebuia să se discute devierea conductei în CET-ul TransGaz.

Magistrala transporta gaze inclusiv în Republica Moldova, iar presiunea pe conductă era foarte mare, de 36 de atmosfere.

Patru persoane au decedat și alte cinci au fost rănite, în urma exploziei de azi-noapte.

Cei patru muncitori  care au murit aveau  vârste între 30 și 47 de ani și erau din Vrancea, Neamț și Bacău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 74 = 75