CNAIR: POSIBILE ÎNTRERUPERI ALE SERVICIULUI DE EMITERE ROVINIETĂ ÎN STAȚIILE OMV PETROM!

0
187

CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale din România că în intervalul 19.09.2023 ora 23:00 – 20.09.2023 ora 01:00, există posibilitatea ca activitatea de emitere a rovinietelor și peajelor, în punctele de distribuție aparținând OMV PETROM MARKETING SRL, să se desfășoare cu întreruperi, ca urmare a efectuării unor lucrări de mentenanță ale sistemului informatic propriu al distribuitorului.

În aceste condiții, pentru a evita aplicarea unor sancțiuni contravenționale, în situația în care nu se reușeste achitarea rovinietei/peajului în punctele de distribuție ale OMV PETROM MARKETING SRL, utilizatorii au obligația de a achita tarifele prin intermediul portalului www.erovinieta.ro, a aplicației mobile etarife, în punctele de distribuție ale celorlalți distribuitori autorizați sau prin intermediul serviciului de mesaje scurte (SMS).

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Romania S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 sau pot accesa pagina de internet: www.cnadnr.ro/Situatia Drumurilor Naționale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 3 =