DE MÂINE ÎNCEPE MINIVACANȚA ROMÂNILOR. SE AȘTEAPTĂ COZI LA VĂMILE DE IEȘIRE SPRE BULGARIA, GRECIA ȘI TURCIA

0
317

Românii care merg în Bulgaria sau o tranzitează în drum spre Grecia sau Turcia vor sta la cozi în vămi.  Este atentionarea emisa de Ministerul Roman de Externe pentru perioada 11-15 august. De mâine până pe 15 august se preconizează timpi mari de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare.

Autoritățile de la București recomandă folosirea tuturor punctelor de frontieră bulgare deschise circulaţiei internaţionale.

Iar în cazul tranzitării punctului de frontieră Kulata –  turiştii români sunt sfătuiți să nu folosească trasee ocolitoare pentru a evita coloanele de autoturisme care aşteapta pe autostrada A3, pe sensul de ieşire din Bulgaria către Grecia. Asta pentru că pe aceste trasee ocolitoare, poliţistii bulgari instituie filtre și nu permit accesul către Kulata decât în cazul mașinilor în care se află funcţionari sau angajaţi ai firmelor din zonă și a localnicilor.

Ministerul de externe le recomandă turiștilor să aibă resurse de combustibil, apă şi alimente,  să respecte viteza legală admisă în Bulgaria, atât în localități, cât și pe drumurile naţionale şi autostradă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 20 = 22