Astăzi începe completarea opţiunilor în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a şi de către părinţii acestora în vederea repartizării computerizate pentru admiterea la liceu. Completarea se face astăzi si mâine şi între 10 – 17 iulie.
Repartizarea computerizată a elevilor la liceu va avea loc, două zile mai târziu, pe 19 iulie. Tot în aceeaşi zi se comunică rezultatele candidaţilor repartizaţi computerizat în învăţământul liceal şi se afişează în unităţile de învăţământ gimnazial listele cu locurile neocupate. În perioada 20 – 25 iulie se vor depune dosarele de înscriere la unităţile de învăţământ la care candidaţii au fost repartizaţi. Autorităţile atrag atenţia că elevii care vor să completeze fişa de înscriere la şcoală, trebuie să se programeze telefonic sau prin e-mail. Fiecare elev ar urma să meargă la şcoală însoţit de cel puţin un părinte. Elevii au la dispoziţie şi posibilitatea de a completa online fişa de înscriere la liceu. Şcoala transmite fişa de înscriere în format electronic, iar elevul o completează în prezenţa a cel puţin unui părinte. Candidaţii, care au participat la prima etapă de admitere în învăţământul profesional şi dual şi care nu au fost admişi, completează opţiunile în fişele de înscriere pe 15 şi 16 iulie.