AN ȘCOLAR, ÎNCHEIAT CU BINE, LA SC. GIMNAZIALĂ „VASILE CRISTOFOREANU”

0
367

Anul școlar 2022-2023 a fost unul plin de realizări pentru elevii și profesorii din cadrul Școlii Gimnaziale ,,Vasile Cristoforeanu,, din Râmnicu Sărat. Deși structura anului școlar a fost modificată, iar elevii au beneficiat de un nou plan de învățare, conducerea unității susține că totul s-a încheiat cu bine, iar acum sunt așteptate rezultatele obținute la Evaluarea Națională.

Școala Gimnazială ,,Vasile Cristoforeanu,, se poate mândri cu rezultatele obținute de elevi pe parcursul acestui an, dar și cu implicarea celor mici în redactarea paginilor Revistei școlare ,,Mozaic,,

În ultimii ani, a crescut numărul elevilor care au solicitat înscrierea la clasa a V a cu predare a limbii engleze în regim intensiv. Pentru că numărul solicitărilor a depășit efectivul de elevi aprobat pentru înființarea acestei clase, doritorii au susținut o testare a cunoștințelor de limbă engleză.

Vacanța de vară a elevilor se va încheia pe 10 septembrie, astfel că elevii vor reveni în bănci începând de luni, 11 septembrie 2023.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

59 + = 60