CEREMONIE CU HUIDUIELI

0
261

Comemorarea eroilor neamului a fost perturbată, astăzi, la Buzău, de către sindicaliștii din învățământ, chiar în prezența liderului PSD Marcel Ciolacu, președinte al Camerei Deputatilor, aflat la evenimentul organizat la Cimitirul Eroilor. Sosiți direct de la mitingul din fața Prefecturii Buzău, sindicaliștii au avut o scurtă discuție cu viitorul premier, în care i-au cerut acestuia să trateze problemele din educație cu mare atenție.

Marcel Ciolacu s-a adresat dascălilor și a stabilit,  cu liderul Sindicatului din Învățământul Preuniversitar Buzău, Ion Dobre, să continue discuțiile după ceremonia de comemorare de la Cimitirul Eroilor.

În momentul în care s-a dat cuvântul președintelui Camerei Deputaților, sindicaliștii buzoieni au scandat “Și noi suntem eroi”.

Deși Marcel Ciolacu le-a spus oamenilor că astăzi este o zi mare pentru creștinătate, pentru români, Înălțarea Domnului, discursul său a fost acompaniat de scandările protestatarilor și de vuvuzele.

Pe toată durata manifestărilor organizate, la Buzău, de Ziua Eroilor, atmosfera a fost una tensionată. Odată încheiată ceremonia, sindicaliștii, prezenți în fața Cimitirului Eroilor, au huiduit plecarea oficialilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here