POLIȚE PAD, MAI SCUMPE

0
254

Un proiect ce prevede modificări importante la asigurarea obligatorie a locuinței  a primit votul decisiv din Parlament, cel al deputaților. Una dintre modificari este cresterea primei de asigurare , de la aproximativ 100 de lei, cat este in prezent, la 130 de lei, pentru imobile cu structura de rezistenţă din beton armat, metal ori lemn sau cu pereţi exteriori din piatră ori cărămidă arsă. Pentru asigurarea locuințelor cu pereţi exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic şi/ sau chimic (întâlnite, de cele mai multe ori, în mediul rural), primele rămân cam la același nivel, de 50 de lei.

Sumele asigurate vor fi exprimate tot în lei, nu în euro, ca acum – 50.000 de lei, respectiv 100.000 de lei,  în funcție de materialele din care este făcută locuința.
printre modificarile introduse in proiect se numara si posibilitatea ca  imobilele cu bulină roșie sa fie  asigurate facultativ, iar asigurarea sa poata  fi făcută și pe mai mulți ani.

Potrivit Legii, persoanele fizice și juridice riscă să fie amendate cu sume cuprinse în 100 și 500 de lei pentru lipsa poliței PAD.Pentru a stimula punerea în aplicare a sancțiunilor, amenzile contravenționale pentru neasigurarea locuințelor se vor duce integral la bugetul autorităților locale din localitatea de domiciliu a contravenientului.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 84 = 94