BANI PENTRU CAZARE ȘI HRANĂ, DIRECT REFUGIAȚILOR UCRAINENI

0
209

Guvernul renunță la programul  prin care proprietarii ce găzduiesc refugiați ucraineni primesc 50 de lei pe zi pentru cazarea fiecărui refugiat și 20 de lei pe zi pentru hrană. Statul vrea ca ajutorul să ajungă direct la refugiați.

Astfel, fiecare familie de ucraineni va primi lunar 2.000 de lei, indiferent de numărul de persoane care compun acea familie, prevede un proiect lansat în dezbatere publică de Ministerul de Interne.

Suma de 2.000 de lei pe lună va fi virată Inspectoratelor Județene pentru Situații de Urgență, iar Executivul va decide prin hotărâre de guvern mecanismul prin care vor ajunge acești bani la familiile de refugiații ucraineni.

Suma se acordă timp de 4 luni sau până la sfârșitul anului dacă refugiații decid să rămână în România, cu mențiunea că după aceste 4 luni vor fi ajutați să-și găsească un loc de muncă.

În nota de fundamentare a proiectului de ordonanță de urgență se menționează că numai 5.000 de refugiați ucraineni figurează în Registrul de Evidență a Salariaților din România. Iar în țara noastră au rămas peste 100.000 de ucraineni.

În plus, statul a cheltuit până acum peste 106 milioane de euro pentru cazarea și hrana ucrainenilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

86 + = 90