RESTAURANTELE, OBLIGATE, DE ASTĂZI, SĂ AFIȘEZE INGREDIENTELE ȘI VALORILE NUTRIȚIONALE

0
205

De astăzi vom ști ce  și cât mâncăm la restaurant. Și asta pentru că intră în vigoare o nouă obligație de informare ce vizează unitățile de alimentație publică, indiferent că vorbim de cele ce servesc mâncare fizic sau de cele care onorează (și) comenzi online. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) obligă acești operatori economici să le arate consumatorilor ce intră în preparatul sau produsul servit, adică ingrediente, aditivi, dar și care sunt valorile nutriționale ale produselor/preparatelor. Așadar, devine obligatorie indicarea informațiilor privind tipul și cantitatea ingredientelor care depășesc o pondere de 20 de grame în cadrul produsului finit sau al mâncării furnizate de unitățile de alimentație publică.

Conform ordinului,  toate aceste informații trebuie afișate într-un loc vizibil, ușor accesibil, lizibil, de neșters și care să nu fie ascunse de alte materiale scrise sau fotografice, lângă podus, pe un panou/meniu”.

Pentru asigurarea informării consumatorilor la vânzarea directă (inclusiv unitățile drive-in), se utilizează listele meniu, dar pot fi folosite și sistemele digitale de afișare prin panouri/ecrane, precum si codul QR, iar personalul de deservire trebuie să asigure informarea consumatorilor ca urmare a solicitării acestora.

La vânzarea la distanță, informațiile trebuie să se regăsească atât pe website-ul operatorului economic, cât și pe eticheta de preț sau ambalajul de transport.

La comenzile plasate telefonic, în cazul în care consumatorul nu poate accesa website-ul operatorului economic, acesta trebuie să răspundă la solicitările consumatorului privind informațiile despre produs.

Aditivii: se înscriu în lista ingredientelor cu denumirea categoriei, (de exemplu: acidifiant) , urmat de codul numeric UE (ex.: E330) sau denumirea specifică (ex.: acid citric).

Declarația nutrițională: Declarația nutriţională trebuie să cuprindă următoarele elemente, conform ANPC: valoarea nutrițională exprimată în Kj și kcal, cantitatea de grăsimi exprimată în grame, cantitatea de acizi grași saturați exprimată în grame, de zaharuri, exprimată în grame și de sare exprimată în grame.

Încălcarea prevederilor se sancționează cu amendă contravenţională de la 1.000 la 10.000 lei. Partea bună e că amenda poate fi plătită la jumătate în 15 zile. Mai mult decât atât, la prima abatere operatorii economici nu vor fi sancționați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 1 =