PASAJUL DE LA GARA CFR RĂMÂNE ÎNCHIS

0
223

Pasajul subteran din Gara CFR Buzău rămâne în continuare închis. Grav este că nici nu va intra în reabilitare și consolidare prea curând. Autorităţile centrale au decis ca întreaga magistrală CFR, care leagă Bucureştiul de localitatea Vicşani, din Suceava, la graniţa cu Ucraina, să intre în reabilitare cu fonduri europene, iar acest proiect va include şi Gara Buzău, inclusiv pasajul subteran. Ministerul Transporturilor însă abia a depus documentația pentru aceste investiții.

Reabilitarea pasajului de la Gara CFR Buzău, prin care se face accesul către peroanele mai multor linii, ar asigura accesul cetăţenilor şi către cele două cartiere ale orașului, Poştă şi Mihai Viteazul. Primăria Buzău a încercat să treacă obiectivul în proprietatea municipiului, pentru a-l consolida, dar acest demers nu s-a concretizat.

Începute în luna februarie a anului 2020, lucrările de reabilitare a pasajului subteran de la Staţia CFR Buzău au fost sistate la începutul verii aceluiași an şi nu au mai fost reluate. Pasajul, lung de aproape 200 de metri, nu a mai fost deschis de atunci, din cauza unor grave probleme la structura de rezistenţă. Constructorii au constatat că structura plafonului este grav deteriorată, iar în zilele cu ploi torențiale, apa se infiltrează prin tavan și inundă anumite porțiuni ale tunelului, existând chiar pericolul prăbuşirii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 4 =