PROGRAMUL EURO 200 SE MODIFICĂ. CINE AR PUTEA FI NOII BENEFICIARI

0
235

Ministerul Educației propune, printr-un proiect de hotărâre pus, de puțină vreme, în dezbatere publică, modificarea regulilor acordării ajutorului financiar de 200 de euro, destinat achiziției de calculatoare noi, astfel încât mai mulți elevi și studenți să poată beneficia de banii de la stat. Concret, se propune acum dublarea plafonului venitului brut lunar pe membru de familie ce permite participarea în programul ce se desfășoară de circa 20 de ani.

O primă schimbare propusă în viitoarea hotărâre este majorarea plafonului de venituri ce permite participarea în programul Euro 200 de la un venit brut pe membru de familie de 250 de lei, cât este în prezent, la 500 de lei. Asta înseamnă că mai mulți tineri vor putea cere banii de la stat pentru a-și cumpăra un calculator nou.

Practic, vor putea cere cei 200 de euro de la stat tinerii ce vor îndeplini următoarele condiții:

  • sunt elevi/ studenți în învățământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani;
  • au un venit brut pe membru de familie mai mic sau egal cu 500 de lei.

În plus, tot acum se va modifica și configurația minimă recomandată a calculatoarelor pentru cumpărarea cărora se primește ajutorul financiar de la stat. Mai exact, configurația minimă va fi următoarea:

  • pentru desktop- procesor cu frecvență nominală minimum 3.0 GHz; HDD minimum 500 GB sau SSD minimum 240 GB; RAM tip DDR3 sau DDR4 minimum 8 GB; monitor LCD sau LED cu diagonală minimum 18.5“ și rezoluție minimum 1920 x 1080; tastatură, mouse optic; cameră WEB;
  • pentru laptop, notebook, ultrabook sau dispozitivele echivalente- procesor cu minimum două nuclee; RAM tip DDR3 sau DDR4 minimum 8 GB; HDD minimum 500 GB sau SSD minimum 240GB; diagonală minimum 14“; rezoluție minimum 1.366 x 768; cameră WEB.

Calculatoarele ce se cumpără prin programul Euro 200 vor trebui să aibă, în mod obligatoriu, și un sistem de operare licențiat.

Ajutorul bănesc se acordă o singură dată în cadrul unei familii, familii fiind considerate, pe lângă cele formate din soț și soție sau soț, soție și copiii lor necăsătoriți, și persoanele necăsătorite care locuiesc împreună cu copiii lor și ai fiecăreia dintre ele.

Pentru a se putea aplica, proiectul de HG trebuie adoptat de Executiv și publicat în Monitorul Oficial.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 4 =