Luna aceasta românii au două zile în care sărbătoresc iubirea, de Sf Valentin, pe 14 februarie și de Dragobete, pe 24 februarie. Daca v-ați propus să oferiți cadouri persoanelor iubite, autoritățile ne recomandă să fin atenți la cumpărarea acestora.
Reprezentanții Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului recomandă cumpărătorilor să achiziţioneze produsele care se dăruiesc cu ocazia zilelor de „Sf. Valentin” şi ” Dragobete”, respectiv ciocolată, cosmetice şi bijuterii, numai din locuri autorizate şi să citească cu atenţie etichetele pentru că există riscul să îşi pună sănătatea în pericol sau să cumpere produse contrafăcute.
Trebuie evitată cumpărarea de la vânzători ambulanţi, chiar dacă preţul oferit este comparativ mai mic. Înainte de cumpărare, trebuie verificată starea ambalajelor şi încadrarea produselor în data durabilităţii minimale, după caz, în data limită de consum stabilite de producător. Toate produsele din import trebuie să fie însoţite de etichete cu elementele de identificare şi informare în limba română.
În ceea ce priveşte bijuteriile, este foarte important locul de unde sunt achiziţionate, având în vedere faptul că bijuteriile se vând peste tot, de la tarabe până la supermarket-uri, magazine de bijuterii şi în târgurile de cadouri.