3 ZILE LIBERE ÎN PLUS PENTRU BUGETARI, ÎN 2023

0
188

Bugetarii vor avea anul viitor trei zile libere în plus, a decis Guvernul, în ultima şedinţă din acest an. Astfel, angajatii din sistemul public vor putea face punte pentru trei minivacanţe, de Ziua Unirii, Ziua Copilului și Sfânta Maria.

Zilele de 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august 2023 vor fi zile libere pentru bugetari, pentru a face punte între sărbătorile legale şi sfârşitul de săptămână. Vom avea astfel încă trei weekenduri prelungite anul viitor.

Faptul că măsura a fost anunţată atât de devreme îi ajută pe români să îşi planifice din timp minivacanţele.

Pentru recuperarea celor 3 zile libere, instituţiile şi autorităţile publice îşi vor prelungi timpul de lucru până la data de 28 februarie, 30 iunie, respectiv 31 august 2023.

Cele trei zile libere se adaugă celor 15 sărbători legale pe care românii le vor avea anul viitor. Însă, 3 dintre acestea pică în weekend.

Chiar prima zi liberă de anul viitor, adică 1 ianuarie, cade în weekend. Tot în ianuarie mai sunt libere şi zilele de 2 şi 24.

În aprilie, sunt libere Vinerea Mare, prima şi a doua zi de Paşti.

Sărbători legale sunt 1 Mai şi 1 Iunie, dar şi 4 şi 5 iunie, adica prima şi a doua zi de Rusalii. Şi, având în vedere ziua liberă decisă de Guvern, vom avea liber între 1 şi 5 iunie.

Următoarea zi liberă este 15 august, iar bugetarii vor avea şi atunci un weekend prelungit.

30 noiembrie şi 1 Decembre sunt libere şi, împreună cu weekendul, formează o altă minivacanţă, iar ultimele două zile libere de anul viitor sunt cele de Crăciun, 25 şi 26 decembrie.

Românii ar mai putea avea încă două sărbători legale. Potrivit unui proiect de lege care a trecut de Senat şi este acum la Camera Deputaţilor, Boboteaza şi Sfântul Ioan, adică 6 şi 7 ianuarie, ar urma să fie zile libere.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 36 = 46