DESCOPERIRE ARHEOLOGICĂ IMPRESIONANTĂ

0
272

Lucrările pe Autostrada A7, lotul Ploiești-Buzău, au dus la o  descoperire arheologică remarcabilă. Aceasta a fost făcută săptămâna trecută, în zona Dumbrava spre Ploiești. De fapt, în etapa realizării studiului de fezabilitate pentru autostradă au fost descoperite patru situri arheologice. Cum la vremea respectivă nu au fost făcute toate exproprierile, cercetările arheologice au continuat după începerea lucrărilor, atunci când au mai fost identificate alte patru situri. Într-unul dintre acestea, săpăturile au scos la lumină un mormânt, precum și mai multe obiecte din aur aparținând, foarte probabil, unui războinic de la începutul secolului migrațiilor.

Din cauza vremii neprielnice, specialiștii de la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din București, au decis să valorifice, într-o singură zi inventarul scos la lumină, prin prelevarea din teren.

Arheologii spun că nu este singura descoperire importantă în cadrul proiectelor de infrastructură, dar cred că aceasta va deveni una dintre cele mai importante. Este o descoperire de excepție, în contextul în care mormântul suprinde prin inventarul variat și bogat, de la arme minuțios realizate și decorate până la piese de podoabă din aur atât pentru defunct, cât și pentru calul cu care acesta a fost înmormântat.

Inventarul funerar, precum și osemintele se află, în acest moment, la laboratorul Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” din București pentru curățare, conservare în condiții proprii și restaurare. Toate acestea urmează să fie expuse publicului în viitorul apropiat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here