Provocare inedită lansată de Centrul Cultural ,,Florica Cristoforeanu,, din Râmnicu Sărat, înaintea sărbătorilor de iarnă. Elevii școlilor din oraș sunt invitați să dea frâu liber imaginației în cadrul a două concursuri dedicate Crăciunului:,,Povești de Crăciun,, și ,,Desene de Crăciun,,. Pentru a cuceri juriul, copiii trebuie să-și demonstreze talentul literar sau artistic.
În lucrările lor, copiii trebuie să surprindă atmosfera sărbătorilor, pregătirile din familie și împodobirea pomului de Crăciun.
Lucrările pot fi prezentate până pe 16 decembrie, iar câștigătorii vor fi premiați.
În această perioadă, Centrul Cultural ,,Florica Cristoforeanu,, organizează mai multe evenimente dedicate sărbătorilor de iarnă.