CÂRNAȚII DE PLEȘCOI, DE DOUĂ ORI MAI SCUMPI

0
236

Celebrii cârnați de Pleșcoi devin o specialitate culinară din ce în ce mai prețioasă…. la propriu. Producătorii lor spun că lanțul scumpirilor din ultimele luni pornește de la materia primă. Carnea de oaie autohtonă, care stă la baza produsului tradiţional, s-a scumpit prea mult, iar abatoarele sunt nevoite să apeleze la importuri. Prețul cârnaților uscați de Pleșcoi pare foarte piperat. Îi puteți găsi și într-un lanț de carmangerii cu afumături tradiționale, din comuna buzoiană Mărăcineni. Aici, într-un an, cârnații de Pleșcoi și-au dublat prețul, însă continuă să fie vânduți la fel de bine, așa cum se întâmplă cu toate produsele care au carne de oaie la bază.

Buzoianul Constantin Frusinoiu, unul dintre producătorii cu atestat ai cârnaților de Pleșcoi, recunoaște că aceste delicatese,  mai ales cei uscați, devin o specialitate culinară din ce în ce mai scumpă.Producătorul de afumături tradiționale spune că șirul scumpirilor pleacă de la bază, adică de la carnea de oaie, care, pe piața locală, este din ce în ce mai greu de găsit, evident și mai scumpă. Ca să țină-n frâu prețurile mezelurilor sale, buzoianul cumpără carne de la abatoare care importă oi din alte țări.

Crescătorii de animale spun, la rândul lor, că anul acesta creșterea oilor necesită investiții mult mai mari, din cauza secetei care a făcut prăpăd pe câmp și pajiști. Mulți preferă să dea animalele intermediarilor, care le trimit la export în țările arabe. Achizitorii mari le iau efective de zeci de capete, în care intră chiar și oi mai slabe.

În 2019, Cârnații de Pleșcoi au primit aprobarea Comisiei Europene pentru a deveni produs cu indicație geografică protejată. Au la bază un amestec de carne de oaie, de vită, și uneori și de capră, și sunt afumați și condimentați cu ardei iute, usturoi și cimbru. Această combinație de ingrediente și procesul specific de preparare le oferă un gust unic și un nou statut alături de alte peste 1.450 de produse deja prezente în Registrul produselor protejate la nivelul UE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

21 + = 22