AUTOBUZE CU SISTEM AUDIO

0
263

Autobuzele societății de transport în comun Trans Bus, din municipiul Buzău, ar putea fi dotate, în perioada următoare, cu un sistem audio prin care călătorii să fie anunțați ce stație urmează. Este vorba despre un sistem care ar fi extrem de util în special, persoanelor cu deficiențe de vedere, care depind de un însoțitor sau au nevoie de ajutorul unei alte persoane când circulă cu mijloacele de transport în comun. De altfel, propunerea privind implementarea unui sistem audio de informare privind numele următoarei stații a venit chiar de la persoanele cu dizabilități din Buzău, care se lovesc zilnic de această problemă. Primarul Buzăului, Constantin Toma, s-a arătat deschis unei asemenea propuneri, însă a precizat că sistemul nu va putea fi pus în practică imediat, ci în primăvara anului viitor, când va fi implementat un sistem de management inteligent al traficului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 7 =